sâmbătă, 9 februarie 2013

Dorinta

      Singurul lucru ce-mi permit e a-mi imprastia gandurile pe o pagina,fie ea clasica ori virtuala,dar niciodata a le ordona,a le oferi un sens.In mintea mea continua totul sa fie.. haos,dezordine.Inima n-a inghetat de la gerul de afara cum speram candva,o simt,e calda...inca e aici. De multe ori am dorit sa nu mai apartin acestei vieti neintelegand vreodata sensul existentei.
     O clipa alaturi de alta am privit printre zidurile ce-mi intemniteaza sufletul ,iar neputinta-mi consuma ultima rasuflare.Ei nu inteleg ca locul meu nu este aici,caci lacrimile mele n-au lasat vreo urma.Nu au simtit racoarea lor pe obrazul palid de nepasare si indiferenta.Vaierul s-a stins, iar numai un cantec mut aprinde flacari, izbucnind din ganduri uscate .Umbre de păsare par ca se apropie sa umple vidul .
        I-am implorat din nou sa ma descatuseze ,dar suspinul meu nu i-a induplecat a ma elibera,caci mi-au spus ca e mai bine aici.Au promis ca imi ofera hrana si caldura,dar au uitat sa ma prinda cand sa cad ..in nemarginitul gol ce-mi inghite duhul si orice urma de extaz.Durerea amorteste si-mi incetineste pasii ,franghii lungi ma trag catre intunericul umed si ma leaga de o umbra trista,amintirea unui suflet ce nu credea ca va mai simti mangaiere.
        

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

"Prietenia nu e nimic altceva decât înţelegerea deplină, unită cu bunăvoinţă şi iubire, în toate lucrurile divine şi omeneşti; poate că, afară de înţelepciune, Divinitatea n-a dat omului nimic mai bun. Unii preferă bogăţia, alţii sănătatea, unii puterea, alţii onorurile, mulţi chiar plăcerile. Acestea din urmă se potrivesc de fapt dobitoacelor, iar cele dintâi sunt trecătoare şi nesigure, depinzând nu atât de planurile noastre cât de întâmplările oarbe ale soartei. Cei care pun supremul bine în virtute aceia fac într-adevăr foarte bine; dar tocmai această virtute creează şi menţine prietenia, căci fără virtute nu poate exista nicidecum prietenie.Cum poate fi viaţă cu adevărat, aceea care nu-şi găseşte liniştea în iubirea mutuală a unui prieten? Ce e mai plăcut decât să ai pe cineva cu care să îndrăzneşti să vorbeşti totul cum vorbeşti cu tine?Ce preţ ar avea bucuria în împrejurări fericite, dacă n-ai avea pe cineva care să se bucure de ea la fel ca tine? Iar nenorocirea ar fi greu s-o înduri fără cineva care s-o suporteşi mai greu decât tine.Şi nu vorbesc acum despre prietenia de rând sau cea obişnuită,care şi ea încântă şi foloseşte, ci despre cea adevărată şi desăvârşită, cum a fost a celor câţiva despre care se pomeneşte. Căci prietenia dă mai multă strălucire împrejurărilor fericite şi uşurează nenorocirea, împărţind-o şi împărtăşind-o." - Cicero-De amicitiae

luni, 26 noiembrie 2012

Amagire

Si-mi vine a mă ghemui încet
Jos,pe ţărâna-i sobra,rece...
Şi a m-acoperi cu ea
Caci doare, si deloc nu trece.
Şi rog timpul
Să se-ndure,
Şi de al meu dor...
Iar ecoul tainic,dulce
Umple-mi sufletul greu si gol.





miercuri, 21 noiembrie 2012

Rehab

    Este atat de insolit modul in care functioneaza obiectivele acestei lumi si cum fiecare lucru depinde de celalalt.Cum fiecare fiinta depinde de cea de langa ea.Este atat de uimitor cum omul gaseste fericire in lucruri marunte,dar fara a realiza ca acestea ii fac viata.Se spune,ca o minune tine numai trei zile.Dar binecuvantarile marunte sunt cele prin care cladesti,sunt cele care te sustin si poarta peste oceanul vietii.
    
   Cat de usor este sa alungam fericirea din sufletele noastre!Pur si simplu ne revoltam asupra ei si ne inecam in pacat.Pacatul nemultumirii,vinovatiei si dezamagirii.Nimeni nu realizeaza ca fericirea a fost tesuta in el,ca suntem meniti sa o simtim,sa o traim,sa o iubim.
Sa recunoastem,ne-am obisnuit adanciti in depresia nesfarsita a deslusirii intelesurilor lumii.Ochii-s orbiti de ura,iar sufletul otravit de durere.Refuz sa cred ca bucuria poate exista si in viata mea.Dar daca intr-o zi ,totul se va sfarsi si ma voi regasi in aceeasi situatie?Refuz sa cred tot ce gandesc!Fiecare dintre noi este menit sa traiasca din plin fericirea nepretuita pentru care cineva a luptat mult prea mult pentru a o distruge.
   
     Este injositor de adevarat cum credinta  se risipeste atat de facil,cum mai degraba imbratisam necazul decat multitudinea de daruri ce ne pot imbucura viata.Frustrant...dar ce nu e?Poate intr-o zi vom dezvalui adevarata semnificatie,intregul raspuns.Ori este totul doar o boala a cunoasterii , tanjind dupa un absolut inexistent?

duminică, 18 noiembrie 2012

Inhibitie

     Mi-au spus sa plang,ca in acest fel nu mai doare.Mi-au spus sa zbier,si sa plang din nou...Dar ei nu stiu cum zace,cum apasa,cum te roade.Pare atat de simplu sa schitez un zambet dulce...Oh,voi,rani putrede-Cat mai ingaduiti sa ma chinuiti?
     E gol,amar si din nou putred.Dar nu ma lasa...I-am spus sa plece!Dar nu ma lasa.Nu mai este niciun sens,nu mai exista orizont.Cu totii spuneti :asteapta,ca se va risipi...Dar nu asteptam la infinit sa treaca?Iar viata asta perversa si scurta nu iti gaseste nicio scuza.
     Fiecare secunda a existentei mele reprezinta o eternitate in mizerie.Un grandios vartej ma cuprinde,copleseste si absoarbe cu finete-nu e loc de scapare-oricare din gesturile tale te cufunda mai adanc.
    Oh iubire,dulce amagire.Unde ti-a fost inima,cand Tu,aici...in iadul acesta ne-ai lasat?Devenind una cu pamantul ,putrezind in vanitate si dispret.Ai plecat...

duminică, 28 octombrie 2012

Paradoxul vietii mele

Deseori sed pe scaunul cugetarii aflandu-ma in aceeasi situatie.Ma torturez cu intrebari fara explicatie.Totul este irelevant si nimic nu capata sens in acest univers,nu am nici cea mai vaga idee de ce sunt aici,ce reprezint si motivatia prezentei mele.Sau intrebarea este:chiar sunt aici?Oare ce defineste existenta mea?Nu exista realitate.Cel putin nu o cunoastem...dar ce stim noi?Avem o singura motivatie:sa implinim asteptarile lor.Nu avem cu ce sa ne alegem de aici,nu e locul meu.Toate ma depasesc,sau le-am depasit eu deja?Timpul incumba orizonturile pierdute.Este insipid.Dar ce ironie,ce paradox...am invatat ca timpul nici macar nu exista!Totul este irelevant,refuz sa ma conformez.Vreau inapoi acasa,nu este locul meu aici....in caz de provin de undeva!

duminică, 2 septembrie 2012

l'Autumne


     Nu mai am nimic de spus...nu mai am de comentat altceva decât sa respir usor,doar cât mai reusesc. Ochii îmi sunt acoperiti cu mizeria frunzelor putrezite ale crudei toamne.Lacrimile-mi amestecate cu praful solului învolburat  se usuca,se evapora si fura efectul golului amar din sufletul meu.
      
     Lumea cruda ma învinge si împinge catre pamântul vesnic în durere,iar nedreptatea se îmbrânceste peste umerii mei cu o spulberanta vanitate.
Suspinul cerului si ultimile sale lacrimi sunt exprimate de câtre soarele cel rece si melancolic care cu mândria lovita de rautatea lumii se retrage catre întunecata vrajba cuprinsa de stupefiare.
Pasarile batrâne împreuna cu generatiile descendente pleaca fugind de razboiul fara de sfârsit unde cauta putina dragoste si liniste în micutele inimioare.
Dar crapaturile inimii se deschid tot mai tare si printre bandajele însângerate patrunde vântul pentru a transmite vigurosul mesaj al despartirii de iubirea mult irosita de catre un suflet tainic si neprihanit.
Dovada existentei se exprima a fi non-reala prin absenta sufletului despartit cu totul de trupul prafuit si parasit în amarul durerii de unde grota sufleteasca acopera orice intrare în paralelul deslusirii entitatii.
Resturile din putrefactia gândurilor si sentimentelor mele se scurg abrupt printre crapaturile solului uscat si nefertil,precum si solul extazului uitat.
        
      Tradarea se agata de fermuarul scutului protector ce îl penetreaza pentru a crea un conflict între cele 2 lumi: prietenia si dezamagirea aprofundata care este niciodata în absenta.Durerea continua despica tot ce a fost împletit cu dragoste si caldura, incheaga toata dulceata zilelor putin ramase pe neroditorul pamânt ce duce la râul secat de speranta.

      Chiar si de vei fi din nou a mea,draga fericire....te voi alunga cu necredinta ,iar cu amprentele durerii mele vesnice te voi îndeparta de lânga mine deoarece m-ai tradat cu neîndurata nerusinare.Te-am asteptat,te-am venerat,te-am iubit si te-am cuprins doar de protectie si caldura.Aici nu mai ai loc,poti disparea de lânga inima mea,lasa.ma cu dusmanul daruit în ziua în care m-ai molipsit......


(PS: acest text a fost scris de mine la 14 ani jumate,ma infioreaza putin, dar de asemenea am preferat sa il postez fiind necitit de mine sau altcineva timp de 3 ani.oare am invatat ceva in acest timp?)